Început de an sau sfârşit de răbdare?

Boala unor lideri aflaţi prea de mult la putere este, cred egoismul vicios. Şi cu cât e mai sus poziţia, cu atât mai mare este egoismul şi ambiţia, invidia și fățărnicia, nemaivorbind de minciună, tradiţional aflată în vârful piramidei politicii noastre naţionale.
Pentru un om normal, ceea, ce se petrece astazi în societatea noastră este o enigmă. De ce? Pentru, că acest cetăţean de rând nu înțelege ce se petrece pe cele două maluri de Prut odată ce lucrurile nu merg pe calea, care ar trebui să meargă: calea înțelegerii și bunăvoinței, calea binelui pentru poporul român, care am impresia este pornit pe calea dispariției, mai cu seamă în Basarabia.
Se petrece ceva anormal pentru un om cu raţiune, care să poată percepe, să poată găsi un strop de normalitate în acel ghiveci atât olfactiv, cât și auditiv, cules atât din mass media, mai cu seamă din gurile flămânde de tot felul de bârfe și minciuni, de limbile bătute de mâncărime scărpinoasă ale marilor politicieni și conducători de Țară și de o bucățică din Țară.
Este oare normal, ca așchia aceasta de pământ, înstrăinată de mamă, azi independentă de jure, dar dependentă de sărăcie și vasală străinului de facto să fie populată de un popor care nu are identitate? (s-au nu dorește să și-o recunoască?)
Nu e normal! Mai cu seamă, când și străinii recunosc, că suntem români de o Țară și un grai, adică, dintr-o Țară- mamă și un Tată- grai…
Este normal oare, că un John Onoje din Siera Leone africană cunoaște istoria noastră adevărată mai bine ca baștinașii? Nu! Iar noi? Ce facem noi?
Noi “aparţinem tuturor veneticilor, ca naţiune, numai nouă înşine, nu, şi-am lăsat acest blestem peste noi ca o voluptate”, scrie Maria Diana Popescu de la revista „Agero”, Ștuttgart.
Oare n-are dreptate?

Este normal ceea, ce se petrece în româniile noastre la capitolul pro-unire? Conform surselor Romanian Global News Serviciul de Informații și Securitate de la Chisinău a reluat activitățile de anihilare și destabilizare a organizațiilor civice și partidelor politice care susţin reunirea Basarabiei cu Romania.
Pe lângă urmarirea și compromiterea liderilor organizațiilor de pe teritoriul R. Moldova, care susțin reunirea celor două state românești, SIS-ul desfăşoară puternice acțiuni operativ –informative pe teritoriul României, în cadrul organizațiilor studenților basarabeni, dar și creând acțiuni de lobby în cadrul formațiunilor politice din România, în defavoarea ideii de reunire a celor două state româneşti.
În acest scop SIS-ul racolează absolvenți ai universităților româneşti și studenți bursieri ai statului roman, pe care îi va coordona în preluarea a cât mai multe din organizațiile studenților basarabeni din Romania, urmând ca aceștia să blocheze aderarea respectivelor organizații la mișcarile pro-unire. Presa online a mediului studențesc basarabean este deasemenea vizată.
Sursele Romanian Global News precizează, că secțiunea din SIS care se ocupă de această problemă este incadrată cu ofițeri, ce au legaturi strânse cu agenți FSB și SVR din Ambasada Rusiei la Chisinău.

Este o situaţie normală pentru un stat independent, democratic, adică normal precum este Republica Moldova? Nu cred!
Atunci, când oficiali ruși în persoana lui Valeri Cuzmin, ambasadorul Rusiei în RM, patriarhul bisericii ortodoxe ruse Kiril, Vladimir Jirinovschi, președintele Partidului Liberal din Rusia, care pe toate căile și metodele ne intimidează, ne agresează prin diferite amenințări și minciuni…Exemplu ne servesc cuvintele agresive ale lui V.Jirinovschi, spuse la adresa RM la o emisiune televizată, că ceea ce s-a petrecut în Japonia – Țsunami, se va petrece și în Moldova, și în Georgia, dacă ..
Sireaca Basarabie… Oare e normal ce se petrece pe acest pământ?l Nu! Nu va fi normal atâta timp, cît guvernul de pe Bâc se va purta cu supunere față de ruși, ca vasal…chiar și când rușii îi ucid copiii (cazul Pîrîta). Și drept a spus cineva, că guvernanții noștri nici nu se supără pe ruși… Lor nu le încurcă armatele ruse, aflate ilegal pe teritoriul său, ci ”piatra lui Ghimpu” din Piața Marii Adunări Naționale…
Este normal ceia, ce se întâmplă la aliniatul ”evenimentelor din primăvara anului 2009” de la Chișinău? Au trecut doi ani de la așa numita cădere a comuniştilor de la putere, dar aproape totul continuă să meargă pe vechi și mai spre rău… României nici până azi nu i s-au retras învinuirile, că ar fi implicată în evenimentele din primăvara anului 2009 de la Chişinău, aduse de comuniști…
Nu este normal. Guvernarea actuală n-a făcut mai nimic pentru scoaterea adevărului la iveală și condamnarea adevăraților călăi…
Scriu despre normalitatea lucrurilor ce s-au petrecut pe parcursul anului 2011 în societatea noastră basarabeană și a paradoxurilor ei…Nu mi-am pus scopul să critic actuala guvernare…dar critica vine de la sine… Este normală reacția Chișinăului referitor la evenimentele de la Hadji – Curda? Eveniment istoric pentru românii din bugeac… În satul Hagi-Curda, regiunea Odesa, a fost sfințită pe 16 iulie biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” aparținând Mitropoliei Basarabiei. ”Momente neplăcute au avut loc… La vama Reni, unde două autocare cu studenți, profesori și reprezentanți ai ONG-urilor din România au fost reținuţi peste şase ore de vameșii ucraineni, interzicându-li-se participarea la sfințirea bisericii. Studenților li s-au cerut de trei ori pașapoartele pentru a fi verificate. Li s-a invocat lipsa electricității. Erau ba scoși afară, ba rugați să intre înapoi în autocar, iar în acest timp erau fotografiați de vameși. Circa 100 de români nu au reușit să participe la slujba de sfințire a bisericii românești. Iar datele de mai jos vorbesc ceva dureros…17 iunie 2003 – enoriașii bisericii au fost bătuţi; 21 iulie 2003 – preotul a fost legat de o mașină şi amenințat că va fi târât până va muri; 6 iulie 2004 – ușa bisericii a fost spartă, mobilierul a fost distrus, icoanele și podeaua au fost stropite cu motorină, iar mașina părintelui Cristea incendiată; 9 mai 2005 – li s-a interzis enoriașilor să intre în cimitir, iar preotul a fost bătut; 9 aprilie 2006 – preotul a fost bătut de mai multe persoane neidentificate în gara din orașul Ismail.”(Jurnal de Chișinău, 22 iulie 2011) Nu este normal or, autoritățile noastre nu au întreprins nimic pentru a preveni fărădelegile…pentru a apăra drepturile românilor din Bugeac!? (așa cum o face Guvernul Moscovei pentru apărarea etniei ruse din alte state!) Nimic n-a făcut… Și nici Guvernul României care trebuie să poartă răspundere în fața îstoriei pentru orice român, fie din țară ori aflat după hotare; plecat de voie bună ori silit de împrejurări; fugărit de sistemul de conducere ori abandonat ca basarabeanul…
Dar, altfel cum să definezi acțiunile lor, decât spectacole?! Și cel mai… spectacol este alegerea președintelui RM, care nu știu câte antracte va avea şi în anul 2012… Trupa ”de forte” a anului este a lui Diacov în frunte cu ”cel mai mândru ciobănel”, Marian Lupu, care după mine a jucat nu cum era de așteptat, dar mai cinstit, mai cu onoare… De fapt , mă bucur pentru Marian Lupu, că după ruptura cu pcrm are o poziție fermă în activitate, conform acordului AIE, ceea, ce nu pot spune de trupa lui Vlad Filat. A jucat spectacole nenumărate, dar…știți, bîntuie o vorbă proaspătă printre ”oamenii bătrâni și înțelepți” din Republica Moldova: ”Dacă noi nu înțelegem aproape nimic din vorbele frumos țesute ale lui Marian Lupu, apoi în acțiunile și ideile din spectacolele lui Vlad Filat nici atâta nu înțelegem, așa cum n-am înțeles nimic din spectacolele lui Iurie Roșca”. Este normal? Nu!
Unica trupă, care joacă interesul național este trupa lui Mihai Ghimpu, care merită numele de trupă politică. Nu sunt membru Partidului Liberal, dar îl simpatizez pentru, că este unul dintre partidele, care este mai aproape de inima și sufletul meu, după cum și trupa Vitaliei Pavlicencu, care, dacă s-ar uni cu trupa lui Mihai Ghimpu ar forma un partid puternic, ce ar putea deveni o forță prima în viitoarele alegeri parlamentare. „Dacă Alianța pentru Integrare Europeană moare, peste patru ani, Partidul Liberal va veni la putere cu Dorin Chirtoacă și va duce până la bun sfârșit proiectul pe care l-am asumat. Ce nu ar face Moscova sau colegii noștri, oricum noi vom duce lucrurile până la capăt”, a declarat M. Ghimpu…Eu cred în spusele lui așa, cum cred și în Dorin Chirtoacă, viitorul Președinte al României întregite. Dar, ”tactica reunirii” prin integrarea în UE este falsă, deoarece Republica de dincoace de Prut nu va fi integrată niciodată în UE de una singură. Uniunea Europeană și-a închis porțile pentru foarte mulți ani. Singura soluție este integrarea în UE ca parte a României”, spune publicistul Mircea Popescu…
Perspectiva europeană a Republicii Moldova ori perspectiva în cadrul Parteneriatului Estic (PaE) care, se crede, este mai aproape sufletului nostru? Cred, că trebuie să avem dicernământ. A sosit timpul să alegem mama adevărată, ca să nu pățim ca cel, ce sugea la două…
2011 a fost un an…care ne-a adus ceva, dar cred că nimic bun… Ce să așteptăm de la anul, care a început din prima zi cu surprise tragice?! Oare câtă răbdare mai are acest popor?! Este normal să mai rabde?
PS. Pe valurile lumii, ca și pe valurile mării nu plutesc decât cei, ce știu să inoate…
Iacob Cazacu-Istrati

7 ani de-acasă contează mai mult decât cea mai avansată şcoală din lume…

Victor Onofrei s-a născut în 1975 la Chişinău, într-o familie de intelectuali, dar de la vârsta de 19 zile (după decesul mamei) şi până la 14 ani a trăit cu bunica, Lucheria Tanasevschi, la Şoldăneşti.

Şi-a făcut studiile la Colegiul Tehnic Agricol din Soroca, apoi la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova. a activat în calitate de electrician la combinatul de cereale din Şoldăneşti; lector universitar, avocat. În 2002 fondează asociaţia obştească de protecţie a drepturilor acţionarilor «Legal Expert».

În 2009 emigrează în Canada, unde este angajat contabil la compania «Kolossal Technologies» din Montréal.Îşi aprofundează cunoştinţele în domeniul contabilităţii la o şcoală de comerţ din Montréal,Canada, iar în 2009 se înscrie la Universitatea HEC din Montréal la specialitatea «Gestionare şi management de întreprinderi”.

Din 2011 este şef al departamentului Contabilitate şi Tehnologii Informaţionale a Companiei imobiliare LIAG.

1. Dle Victor Onofrei, ce subînţelegeţi Dvs. prin noţiunea “acasă”?

- Acolo unde te aşteaptă oamenii dragi, unde se aud copiii jucându-se pe sub mese, unde răsună limba română şi se spun poveştile lui Ion Creangă.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Bunica mea, Olga Tanasevschi.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dvs., locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Am fost crescut de bunei. Bunica toată viaţa a lucrat în şcoală, în diferite funcţii, inclusiv şi cea de director. Bunelul a muncit la baza de produse petroliere, iar după naşterea mea – la brutărie, unde veneam des şi eu.

4. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Orice clipă petrecută în exteriorul casei, aerul curat şi grădinăritul pe care-l practic şi aici, în Canada, îmi trezesc sentimente puternice şi-mi amintesc de baştina mea.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- Pe lângă patrimoniul ruinat şi furat, se distruge şi spiritul unui popor atât de puternic altădată. Se vede că aşa suntem noi, că suntem capabili să ne păstrăm identitatea numai când suntem înconjuraţi de duşmani şi când ne confruntăm cu multe greutăţi. În perioada când ne-a fost bine în ţara noastră, am făcut doar ce-i mai rău pentru neam şi ţară. Mediocritatea a venit la putere în Moldova. Nu avem nişte repere de bază concrete, proprii unei societăţi care tinde spre o dezvoltare durabilă.

6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Poporul şi muncitorii de rând, care au creat şi au dezvoltat toate lucrurile frumoase şi talentate. Un loc aparte cred că îl merită UNII profesori care au ştiut să transmită elevilor dragostea de ţară şi de neam.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Am fost şef de grupă la Universitate, „candidat independent” la colegiu şi responsabil de plante şi prezervarea naturii la şcoală.

8. Ce Vă mai leagă de baştină?

- Amintirile şi mormintele buneilor şi cel al mamei mele.

9. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Să fie simplu la suflet şi înţelept în fapte.

10. Consideraţi că aveţi calităţi de lider?

- Da.

11. Cine şi când V-a ajutat să Vă dezvoltaţi aceste calităţi?

- Oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor. De la fiecare am învăţat câte ceva. Nu pot să împart viaţa mea în bucăţi separate. Sunt toate strâns legate una de alta.

12. Cum s-a întâmplat că până la urmă aţi devenit jurist?

- A fost o întâmplare care, vorba ceea, a adus multe după sine.

13. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi juristul Onofrei?

- Cu faptul că Dumnezeu mi-a oferit posibilitatea să ţin lecţii în faţa numeroşilor studenţi de la Universitatea de Stat din Moldova. Consider că le-am transmis o bună parte din valorile pe care am reuşit să le acumulez şi cu care trăiesc.

14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, istoriei R.Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- Puterea îi aparţine poporului: acesta este un principiu de bază al democraţiei şi cred că doar POPORUL treaz la minte poate pune capăt acestui litigiu. Locuitorii provinciei Quebec din Canada nu discută despre limba pe care o vorbesc. Toţi ştiu că este limba franceză şi punctum. Provincia Québec este de 30 de ori mai mare decât RM, dar nimeni nu se gândeşte să-şi renumească limba. Dimpotrivă, a fost creat un organism de Stat care se ocupă de protecţia limbii franceze.

15.Care sunt principiile de viaţă ale dlui Onofrei, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- 7 ani de-acasă contează mai mult decât cea mai avansată şcoală din lume…

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Nu pot zice „des”, dar au fost asemenea cazuri.

17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Am avut destule ca să mă readucă la principiile mele interne de bună educaţie.

18. Ce dorinţă neîmplinită aveţi?

- Să fac un tur în jurul lumii. Mereu am avut o dorinţă neogoită de-a călători şi de-a cunoaşte cât mai multe ţări şi moduri de viaţă.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica guvernanţilor din R.Moldova din ultimul deceniu?

- În RM nu există o politică concretă de stat deja vre-o 20 de ani. Sunt doar nişte încercări ale celor care ajung la guvernare de a-şi proteja interesele personale şi averile agonisite în perioada „restructurării”.

20. Dacă Cel de Sus V-ar oferi fericita ocazie să trăiţi din nou cel mai notoriu eveniment din viaţa Dvs., care ar fi acesta?

- Aş dori să fiu prezent la naşterea fiului meu, Adrian. Momentul pe care l-am ratat din cauza formalităţilor şi birocraţiei ambasadei canadiene.

21. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi pământeni?

- Când am lucrat la Universitatea de Stat din Moldova mă întâlneam câte odata cu Ion Ţurcanu, de baştină din Şoldăneşti. Aici, în Montréal, poate şi sunt pământeni, dar eu încă nu-i cunosc.

22. Care circumstanţe au jucat hotărâtor în formarea cuplului Onofrei?

- Atracţia firească a unei femei faţă de un bărbat şi viceversa. Decisivă a fost şi dorinţa de-a avea copii sănatoşi şi dezvoltaţi.

23. Dacă ar fi să vă reduceţi viaţa la un argument, care ar fi acesta?

- Din toate formele de existenţă ne-a fost dăruită cea mai extraordinară: de a ne naşte oameni şi de-a avea sentimente.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Călătorind, jocuri în exterior, grădinărit, comunic foarte mult cu ai mei, copiii fiind în afara casei.

25. Cine-i omul care, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Nici măcar eu nu mă cunosc pe deplin. Se spune că doar Dumnezeu ne ştie şi ne vede toate adâncurile sufletului.

26. În casa familiei Dvs. care bucate şi băuturi sunt cele preferate?

- Bucatele noastre naţionale gătite după reţete rămase de la părinţi şi bunei. Experimentăm foarte mult în bucătărie şi încercăm şi bucatele altor popoare.

27. Povestiţi câteva momente cruciale din cariera Dvs.

- În anul III la facultatea de drept au fost careva evenimente care mă impuneau să trec la secţia fără frecvenţă. Sunt mândru că am rezistat tentaţiei şi n-am făcut acest pas, lucru care mi-a determinat apoi cariera.

28. Câţi ani, în opinia Dvs., i-ar trebui R.Moldova că să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Cel putin 20. De fapt problema nu este în R. Moldova, dar în oamenii care o populează. Dacă TOATĂ sau majoritatea lumii ar fi pe deplin conştientă ce fel de schimbări trebuie de făcut şi ce stil de viaţă trebuie de ales – în 2-3 ani am putea chiar depăşi unele ţări din UE.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dvs., este acest obiectiv?

- Acest obiectiv ar fi real numai prin renunţarea totală şi definitivă la acest teritoriu, care din punct de vedere istoric nu a aparţinut niciodată Basarabiei. Da, ştiu că avem rude şi prieteni acolo, că sunt şi ei patrioţi, însă nu mai putem trage în spate acest „cadavru” care ne face şi pe noi să pierdem puterile şi să „murim” până la urmă.

30. Ce a-ţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTUL-ui, tuturor băştinaşilor, dar şi cititorilor din regiunea Orhei?

- Vă iubesc pe toţi ca pe nişte rude apropiate. Un poet român a spus: „vă iubesc pe fiecare în parte, dar vă urăsc pe toţi împreună”. Ăsta este paradoxul de bază al naţiei noastre: când vii la om în ospeţie – nu găseşti persoană mai bună şi om mai gospodar. Însă când vine vremea să ne unim ca să facem un lucru împreună – tragem toţi în părţi diferite şi se rupe bucata de belşug pe care ar trebui s-o tragem în ograda noastră comună.

Pentru conformitate, Ion Cernei

Românitatea Basarabiei după autorii ruşi

Am intrat în anul 2012 în care comemorăm bicentenarul răpirii Basarabiei de către ruşi, eveniment care a marcat şi încă marchează destinul poporului nostru, prin faptul că o parte importantă a arealului românesc continuă să fie în afara graniţelor noastre, iar ceea ce ne doare cel mai tare este tocmai frontiera de est.

Dacă în rest, cât de cât, ne-am rezolvat parţial problemele, în primul rând cu arma în mână, asistând la colapsul imperiilor austro-ungar şi turc, în privinţa estului, a Rusiei şi a mai nou a Ucrainei, un stat artificial creat tot de Rusia pentru dominarea estului european, problemele nu numai că persistă, dar chiar se acutizează. Vitalitatea imperială a Rusiei, cu toate fazele prin care a trecut ea în ultimii două sute de ani, rămâne în continuare o problemă majoră nu numai pentru noi, ci şi pentru majoritatea statelor pe care roata istoriei le-a aruncat în vecinătatea acestui imperiu unic în istoria omenirii. Rusia a căzut, s-a ridicat, s-a extins, s-a transformat, dar caracteristica ei principală a rămas: tendinţa spre o expansiune continuă, întreruptă doar de episoade trecătoare de slăbiciune, apoi din nou revenire la mentalitatea şi comportamentul imperial. S-au scris mii de pagini care să explice caracterul acestui imperiu şi acestui comportament ciudat pentru timpurile moderne, şi nu este rolul şi nici locul acestei abordări în articolul de faţă.

În timpurile moderne care le trăim, agresiunea şi extinderea imperială nu se mai pot face aşa uşor ca şi în trecut, acum ai nevoie de o propagandă intensă care să justifice agresiunea, rolul opiniei publice devenită şi ea o putere care poate influenţa deciziile politice la cel mai înalt nivel, nu mai este de neglijat. De aceea aparatul propagandistic a devenit foarte complex, îmbrăcând diverse forme, şi nu cruţă niciun mediu de propagare, inclusiv internetul devenind un important câmp de luptă ca şi preludiu al unor bătălii viitoare. (vezi Dreptul istoric, starea de fapt şi bătăliile internetului)

Ori, în acest arsenal, Rusia aruncă în luptă tot ce poate, întreaga greutate a mijloacelor sale de propagandă, nelimitate de vreo constrângere bugetară din moment ce opinia publică rusească nu are informaţii despre modul în care se cheltuiesc uriaşele încasări de pe exporturile de petrol, gaze şi materii prime. Mai este un factor favorizant în avantajul Rusiei în cadrul acestei bătălii, existenţa cozilor de topor, a „coloanelor a cincea” risipite în întreaga lume, indivizi naivi, convinşi, plătiţi, interesaţi sau oportunişti gata să facă jocul unui posibil viitor imperiu în plină ascensiune.

În cazul nostru, al conflictului latent româno-rus, mărul discordiei şi principalul teren de luptă continuă să rămână Basarabia, teritoriu disputat de două sute de ani. În această dispută un rol esenţial îl are, după cum spuneam, componenta propagandistică, iar aici ruşii nu se dau în lături de la nimic, ba chiar au inventat sprijiniţi de cozile lor de topor o limbă şi un popor diferit de cel românesc, poporul moldovenesc. Există două fronturi principale accentuate de propaganda rusă şi prorusă, odată Basarabia ar ţine de ruşi şi celălalt, oarecum contradictoriu, că ar ţine de moldoveni, popor total diferit de cel românesc. Printre puţinii români care luptă contra acestei propagande, sunt şi mai puţini care să folosească chiar argumentele istoricilor şi scriitorilor ruşi, care au făcut aceasta, au scris timp de două sute de ani şi au recunoscut că Basarabia este românească. Nu trebuie decât să ne întoarcem la generaţia Unirii, aceşti bărbaţi ai neamului nostru, generaţie care cuprindea istorici, jurnalişti, avocaţi, filozofi, o pleiadă a vârfurilor românităţii din toate veacurile, care au argumentat, au demonstrat şi au scris despre acest lucru, nu numai despre Basarabia, ci şi despre Bucovina, Transilvania, Banat şi toate provinciile româneşti veşnic aflate în dispută cu toţi vecinii. De ce în dispută chiar şi astăzi? Deoarece suntem cei mai vechi locuitori, şi oricine încearcă să-şi impună stăpânirea cu asta începe, exterminarea sau asimilarea băştinaşilor. Şi uite că de două mii de ani nu au reuşit. Depinde de noi să nu o facă nici în viitor. Şi pentru asta generaţia de aur a unirii ne-a lăsat nu numai mărturiile (despre care vorbeam în Curăţirea Basarabiei (I) Renaşterea şi Curăţirea Basarabiei (II) Bătălia), înainte de a fi exterminaţi în gulaguri de noii stăpâni comunişti aserviţi total ruşilor, ci şi argumentele istorice, culmea, după scrierile reprezentanţilor de frunte ai inamicilor noştri, în cazul de faţă referitor la Basarabia, după scrierile ruşilor. Eu nu-mi fac decât o modestă datorie, să le exprim şi să încerc să le fac cunoscute, aşa cum ei le-au făcut cunoscute toată viaţa lor, unii supravieţuitori ai temniţelor comuniste, în exil sau sub urmărirea securiştilor.
Mărturiile ruseşti

Încep cu o scriere mai recentă, deoarece găsim aici şi explicarea denumirii de Basarabia, a profesorului şi geografului rus ajuns mai târziu membru al Academiei ruse şi preşedinte al Societăţii ruse de geografie, Lev Semionovici Berg (1876 – 1950), în lucrarea sa Basarabia, apărută la Petrograd în 1918:
„În timpul ocupaţiei ruseşti din 1806 – 1812, Basarabia actuală purta numele de Moldova aşezată în stânga Prutului. În curând însă după această anexiune i s-a dat în mod oficial numele de Basarabia, deşi încă mult timp după aceea prin Basarabia se înţelegea numai partea ei de sud sau Bugeacul.

Cauza pentru care denumirea părţii de sud a fost extinsă la întreaga provincie a avut un caracter diplomatic. Unul dintre articolele tratatului de la Tilsit din 1807 încheiat între Napoleon şi Alexandru I obliga Rusia să-şi retragă trupele din Moldova şi Muntenia. În timpul tratativelor ce au urmat la Paris la sfârşitul anului 1807, plenipotenţiarul rus arăta că în acest tratat nu se spunea nimic despre Basarabia şi în consecinţă el insista ca aceasta trebuia să rămână la Rusia, interpretând totodată noţiunea de Basarabia în mod lărgit, adică nu numai la Bugeac, ci la întreaga regiune între Prut şi Nistru. (…)

Denumirea Basarabia vine de la numele voievozilor transilvăneni Basaraba, care în primii ani ai secolului al XIV-lea au pus începutul dinastiei Basarabilor, întemeitorii Valahiei independente. În unul din hristoavele sale de la începutul secolului al XV-lea domnitorul Mircea Voievod îşi zice Gospodar al pământului Basarabiei (adică al Munteniei). În timpul său (1386 – 1418) Valahia îşi întinsese dominaţia până în Dobrogea şi Akerman (Cetatea Albă). De atunci, părţile de sud ale Moldovei şi Basarabiei de astăzi au început să se numească Basarabia.”
Deci şiretlicul referitor la extinderea numelui de Basarabia de la Bugeac la întreaga Moldovă dintre Prut şi Nistru este recunoscut chiar de un mare geograf rus, şi nu cred că mai trebuie demonstrat. Un lucru este sigur, dacă ruşii la 1812 ar fi cunoscut mai îndeaproape etimologia cuvântului, chiar prin numele de Basarabia demonstrându-se caracterul pur românesc istoric dovedit, în mod sigur găseau şi foloseau altă denumire pentru teritoriul ocupat în 1812. Astfel, chiar prin denumirea încetăţenită chiar de către ei, demonstrează caracterul pur românesc al acestei provincii smulse de la Moldova.

A. N. Egunov, celebru jurisconsult rus din secolul XIX, spunea la 1868 în Statistica actelor comitetului regional din Basarabia.
„Până la anexiunea ei la Rusia în 1812, Basarabia era supusă aceluiaşi regim de guvernare ca şi Moldova din care ea făcea parte integrantă. Prin urmare nici istoria, nici documentele istorice cu privire la Basarabia nu se pot feri să nu vorbească de Moldova. Astfel. este cu neputinţă să se vorbească despre administraţia Basarabiei până la anexiune fără să se vorbească de Divanul Moldovei, căruia Basarabia era supusă. În Basarabia nu există proprietate care să nu aibă documente emanate de la Divanul Moldovei. Până în zilele noastre (adică până în 1868) în procesele care sunt pledate în Basarabia numeroşi avocaţi invocă deciziile Divanului, care, fiind confirmate de domnitorii moldoveni sub formă de diplome (khrisobule), în conformitate cu articolul 1606 din vol. X al Legilor Civile ruse, nu pot fi anulate de tribunalele noastre şi păstrează astfel întreaga lor valoare şi toată puterea lor.”
Deci până şi din punct de vedere al jurisprudenţei ruşii recunoşteau ascendenţa legilor româneşti asupra Basarabiei. Revenim la Lev Berg, care descrie faptul că Moldova era doar în relaţie de vasalitate cu Imperiul Otoman şi că acesta nu avea cum înstrăineze către Rusia un teritoriu care nu îi aparţinea. El menţionează şi faptul că Rusia recunoscuse suveranitatea şi graniţele Moldovei încă cu o sută de ani înaintea raptului de la 1812.

„La început turcii au ocupat din teritoriul Moldovei numai cetăţile Chilia şi Akkerman (Cetatea Albă). În secolul al XVI-lea le-au mai luat Benderul (care la moldoveni purta numele de Tighina) şi l-au transformat în raia, adică în provincie turcească locuită de necredincioşi. Din raiaua aceasta mai făceau parte şi unele puncte locuite ca Cioburciu, Căuşani etc.” (Cu alte cuvinte este vorba de Bugeac).
În ce-i priveşte pe moldoveni turcii le-au luat atunci Hotinul (în 1712), au întărit cetatea şi au pus în ea o garnizoană. Mai multe sate din împrejurime au fost trecute în noua raia astfel organizată… Aşadar, în mâinile moldovenilor a rămas doar partea de mijloc. Toate cetăţile de pe Nistru şi Dunăre acum se aflau în mâinile turcilor.” (Cu o excepţie: Soroca). Deci, Berg recunoaşte apartenenţa cetăţilor de la Nistru Moldovei, deci şi Nistru ca şi hotar al Moldovei. Acest lucru ne este dat mai explicit şi prin faptul că ruşii au recunoscut graniţa Moldovei pe Nistru încă din 1656, atunci când voievodul moldovean Gheorghe Ştefan încheia un tratat cu marele cneaz al Moscovei Alexei Mihailovici, prin care acesta din urmă se angaja să-i scoată pe turci din cetăţile moldoveneşti:
„Locurile, teritoriile şi cetăţile pe care turcii le-au desprins din Moldova, ca Cetatea Albă, Chilia, Tighina şi regiunea Bugeac, Marele Cneaz le va lua de la turci cu armele şi le va întoarce Moldovei jure heraditario.”

Mai departe, la 1711, în tratatul încheiat între Dimitrie Cantemir​ şi ţarul Petru cel Mare la Iaroslavl, Petru cel Mare se angaja să respecte pe vecie hotarele Moldovei definite la articolul 11 al tratatului aşa:
„Hotarele Principatului Moldovei, după drepturile sale antice suntu acelea ce descriu cu râulu Dnistru, Cameneţu, Bender cu totu teritoriul Bugeacului, Dunărea, Muntenia, Marele Ducatu allu Transilvaniei şi teritoriulu Poloniei, după delimitarea făcută”.
Iar în tratatul în limba română, articolul 11, rezumat de cronicarul Ion Neculce:
„Ţara Moldovei cu Nistru să-i fie hotar, şi Bugeacul şi cu toate cetăţile tot ale Moldovei să fie.”

Deci Imperiul Ţarist, prin cel mai mare ţar al lor, întemeietorul Rusiei moderne, s-a angajat să respecte pe vecie graniţa Moldovei pe Nistru. O sută de ani mai târziu, anexa Basarabia de la aceeaşi Moldovă, nu de la turci. Ori, pentru a lua Basarabia de la Turcia, ar fi trebuit ca teritoriul moldovean să fie înglobat imperiului otoman, lucru cu desăvârşire inexact, deoarece nicicând la Iaşi sau Suceava nu a condus vreun paşă. Moldova a fost doar tributară Turciei, la fel cum Rusia a fost tributară tătarilor timp de trei sute de ani, de la bătălia de la râul Kalka din 1223. Inclusiv autorii ruşi recunosc corect raporturile existente între Moldova şi imperiul otoman.
Spre exemplu, iată ce spune P. P. Semionov – Şanski în monumentala sa operă Rusia, descrierea geografică completă a patriei noastre (1910): „La sfârşitul secolului al XIV-lea Muntenia a devenit vasala Turciei, şi în 1511, după o îndelungată rezistenţă, Moldova a căzut sub suzeranitate turcească. Cele două principate au reuşit însă să-şi păstreze organizaţia lor politică, domnitorii lor naţionali şi religia lor. Dependenţa lor faţă de Turcia nu se manifesta decât prin plata unui tribut.” Aceeaşi idee apare şi la Lev Berg, care menţionează că moldovenii, ca vasali, nu erau obligaţi să-i ajute pe turci decât dacă vroiau, şi atunci mergeau la luptă în calitate de aliaţi, Berg ne dă exemplu lui Gheorghe Duca, care drept mulţumire pentru alianţă este făcut de turci şi domn al Ucrainei, deşi pentru scurtă vreme. La fel, ca să treacă Nistrul la 1711, Petru cel Mare a trebuit să se înţeleagă cu Dimitrie Cantemir, el chiar a încercat să facă o alianţă şi cu Constantin Brâncoveanu, domnitorul Munteniei. Ori, acest lucru nu se putea face decât dacă cele două ţări erau doar vasale Turciei. Toate acestea sunt menţionate pe larg de către Berg.

Mai departe, iată ce zice M. Slavinski în lucrarea sa Structura naţională a Rusiei şi Velicorusiei. Formele mişcării naţionale, Petersburg, 1910:
„Masa compactă a neamului velicorus continuă să trăiască pe teritoriul său istoric – în centrul şi nordul actualei Rusii europene, lărgind acest teritoriu spre sud şi răsărit pe seama diferitelor seminţii de origine orientală. Dacă tragem pe hartă o linie de la Pskov la Rostov-pe-Don linia aceasta ne va arăta limita ( la apus) la care superioritatea numerică a velicoruşilor încetează…Numai neînsemnate colonii de velicoruşi compuse mai cu seamă din funcţionari de tot felul sunt răspândite pe întreaga suprafaţă a imperiului. Coloniile acestea se concentrează îndeosebi în oraşele mari, din care cauză oraşele din zonele nevelicoruse în multe locuri au în bună parte aspect rusesc. Graniţa imperială are linii născute din hazardul de victorii şi înfrângeri. La apus aceasta a trecut prin corpul viu al popoarelor: leton, polon, ucrainean, moldovenesc (român).”
La fel, amiralul Mordvinov îi scria ţarului Alexandru I referitor la intenţia acestuia de a anexa Moldova şi Muntenia, dar care s-a mulţumit doar cu Basarabia: „Bunăstarea imperiului, singurul obiect demn de grija părintească a împăratului, nu necesită anexiunea Moldovei şi Valahiei. Nu cucerirea de noi teritorii, ci păstrarea intactă a vechiului patrimoniu duce la glorie adevărată şi lauda secolelor.” Referitor la perioada imediat următoare anexării Basarabiei de Rusia, A. N. Krupenski, un mare adversar al unirii Basarabiei cu România la 1918 scria în Nobilimea basarabeană, Petersburg, 1912: „Anexând Basarabia, împăratul Alexandru I a încercat în administrarea ei principiile ieşite din condiţiunile istorice ale ţării. Guvernul provizoriu al provinciei a fost obligat să lase Basarabiei legile ei. Regulamentul din 1812 le dădea basarabenilor o largă parte în administraţie. Guvernatorul nu era decât preşedintele unor instituţii în care elementele locale predominau. Autorităţile ruseşti îndrumau administraţia, nu se amestecau însă în detalii şi în modul de aplicare.” Ce dovezi mai concludente ar putea fi aduse referitoare la caracterul deosebit al poporului ce trăia în provincia robită de Rusia la 1812? Ori, ceea ce este evident, în toate scrierile ruseşti până în prima jumătate a secolului XX, nu numai că nu contestau predominanţa moldovenilor sau valahilor în Basarabia şi apartenenţa acesteia la Moldova şi la spaţiul românesc, dar chiar nu fac vreo diferenţă între români (numiţi şi valahi, dar vezi Români sau valahi, o dezbatere sterilă) şi moldoveni. Teoria năstruşnică privitor la existenţa acestora ca şi popoare diferite a apărut mult mai târziu din evidente raţiuni politice. Chiar Lev Berg spune clar acest lucru: „moldovenii sunt românii care locuiesc în Moldova, Basarabia şi unele părţi din guberniile vecine cu Basarabia – Podolia, Herson sau Ecaterinoslav. Ei înşişi îşi zic moldoveni şi România e numită de ei Moldova. De românii Valahiei sau de vlahi ei se disting prin neînsemnate deosebiri dialectologice. Limba moldovenilor ca şi cea a românilor, îndeobşte, e o limbă de rădăcină romanică (latină) slavizată”. Ce spune domnul Stati despre asta?

Prima descriere oficială a Basarabiei după anexarea acestei la Rusia a fost făcută de către P. P. Sviniin, sociolog şi funcţionar în ministerul rus al afacerilor străine, el primind misiunea de a pleca în Basarabia pentru a cerceta cărei religii aparţinea populaţia ei. Este de remarcat lipsa totală de cunoştinţe a autorităţilor ruse referitoare la noul teritoriu anexat şi populaţia acestuia. Studiul lui Sviniin a fost dat publicităţii mult mai târziu, dar fără îndoială a fost adus la cunoştinţa autorităţilor. El a strâns datele în 1816 şi studiul a fost publicat în Societatea istorică de antichităţi Odessa, vol 6, 1867, pag 175 – 321, sub titlul Descrierea guberniei Basarabia. Aici, în mai multe rânduri, Sviniin spune direct că Basarabia a fost „desprinsă de Moldova”, că „istoria ei este strâns legată” de aceasta din urmă, că „populaţia ei se trage din coloniştii romani” şi că „are acelaşi trecut cu întregul popor românesc”. Un pasaj edificator: „Locuitorii autohtoni ai regiunii sunt moldoveni sau români (vlahi) care, după cum am mai spus, se trag din coloniştii romani. Ei vorbesc limba moldovenească care e de origine latină şi care, ca şi limba italiană, păstrează numeroase particularităţi ale limbilor slave”. O altă descriere, făcută de F. F. Vighel, fost viceguvernator al Basarabiei între anii 1823 – 1826 (Memorii, Moscova 1865): „Eu am avut ocazia să studiez sufletul moldovenilor. Aceşti rumâni sau români, după cum îşi zic ei, se trag din coloniştii romani şi slavo-dacii învinşi de Traian. În limba pe care o vorbesc ei predomină elementul latin.” Lăsăm deoparte eroarea cu slavo-dacii, slavii apărând mult mai târziu de războaiele lui Traian.

În Lista localităţilor din imperiul rus, alcătuită şi publicată de Comitetul central de statistică de pe lângă Ministerul de interne din Petersburg, 1861, referitor la basarabeni se spune aşa: „Moldovenii, românii sunt cei mai vechi şi mai numeroşi locuitori ai Basarabiei”. În 1862, în Materiale de geografie şi statistică a Rusiei, colonelul de stat major A. Zasciuk, mai târziu general, scria: „Moldovenii formează majoritatea populaţiei, aproape trei sferturi din cifra totală. Ei locuiesc foarte de mult în regiunea din centru şi nord a Basarabiei şi pot fi socotiţi aborigenii acelei regiuni. Ei au fost sub influenţe diferite, au păstrat însă caracterul strămoşilor lor. Ei vorbesc o limbă latină stricată, amestecată cu cuvinte slave. Limba lor are însă rădăcină latină şi păstrează mai multe particularităţi originale ale vechii limbi a romanilor decât chiar limba italiană.” P. Kruşevan, vestit rusificator şi antisemit rus, la 1903 „Moldovenii sau românii constituie marea majoritate a populaţiei Basarabiei. Înrudirea strânsă a limbii moldoveneşti cu limbile de origine latină, şederea prelungită a legiunilor romane în aceste părţi, însăşi numele de români nu lasă să subziste nici o îndoială asupra originii acestei naţiuni care o leagă de populaţiile care au locuit în Moesia sau Dacia lui Traian şi coloniştii romani. Ei vorbesc o latină stricată. Limba lor este însă mai apropiată de vechea limbă a romanilor decât chiar limba italiană”. Trebuie menţionată şi descrierea ţăranului basarabean la acelaşi Kruşevan, care spunea despre acesta: ”trăsăturile deosebit de fine care indică o rasă veche, nobilă. Aici noi întâlnim feţe cu tăietură caracteristică, daco-romană care ne amintesc sculpturile antice din epoca lui Traian. Profilul fin, energic, fruntea înaltă, nasul acvilin roman, părul negru, buclat, ochii negri, capul mândru aşezat pe umeri, toate acestea ne amintesc figurile din forul roman.” Despre femeile basarabene: „Femeile moldovence, de asemenea, au păstrat tipul roman care câteodată ni-l aminteşte pe acela al italiencelor cu ochi negri şi trăsături de matroană romană”, apoi continuă cu înşiruirea obiceiurilor comune basarabenilor şi italienilor, inclusiv desenele de pe covoare „care au zburat de pe malurile Tibrului pentru a se opri pe acelea ale Dunării şi Nistrului”. (Basarabia, geografia, istoria, statistica şi culegere de literatură).

Aceleaşi lucruri referitoare la românii ca şi majoritari şi băştinaşi le repetă şi scriitorul şi etnograful rus A. Afanasiev-Ciujbinski, în O călătorie în sudul Rusiei (1863) şi lista ar putea continua, scriitorul Garşin zicea la 1877 că oraşul Chişinău nu are nimic rusesc şi că el a auzit vorbindu-se doar idiş şi moldoveneşte acolo, sau chiar în Geografia Basarabiei, manual pentru uzul şcolar aprobat de ministerul instrucţiunii publice şi redactat de P. P. Soroka la 1878, scrie că „moldovenii reprezintă masa principală a populaţiei Basarabiei, aproximativ trei sferturi” şi multe, multe altele. Atunci de unde vine ideea absurdă cu Basarabia, străvechi pământ rusesc? Sau Transnistria, la fel?
Lui N. V. Laşcov i se cere de către guvernul rus să scrie o carte cu prilejul jubileului a o sută de ani de la anexarea Basarabiei de către Rusia. Acesta o scrie, Basarabia la centenarul aderării la Rusia. Dar iată ce scrie aici: „Moldovenii se trag, după cum am văzut, din daco-geţi amestecaţi cu colonişti romani de unde le-a rămas şi numele de rumâni sau români, după cum îşi zic ei”.

În fine, au existat şi oameni de marcă ruşi care, paradoxal, au susţinut necesitatea returnării Basarabiei către Moldova şi chiar şi-au făcut publice părerile, atât cât se putea în condiţiile regimului ţarist de atunci. Slavofilul rus N. I. Danielevski în lucrarea Rusia şi Europa, Sainkt Petersburg, 1871: „Românii ar putea să spere să le revină jumătate din Transilvania, Bucovina şi o parte din Basarabia asta însă numai cu consimţământul binevoitor al Rusiei. Numai influenţa cumpănitoare a acesteia ar putea să le permită să reziste cu succes tendinţelor de acaparare ale maghiarismului”. De ce numai o parte a Basarabiei? Poate deoarece la acea vreme sudul Basarabiei era deja parte a României, dar care va fi luată de către Rusia la 1878. Iată ce scrie despre asta publicistul rus L. T. Tihomirov: „Rusia odată eliberată (de regimul ţarist) se va grăbi, asta este aproape sigur, să întoarcă României acest teritoriu cum şi o parte din restul Basarabiei”. E vorba de sudul Basarabiei acaparat din nou de Rusia la 1878, dar şi de o parte din Basarabia. De ce numai o parte sau care parte, nu ni se spune, dar după răsturnarea ţarismului Rusia nu a procedat aşa, ba dimpotrivă. A. N. Kurotpatkin, fost ministru de război şi un timp generalisim al armatelor ruseşti în războiul ruso-japonez din 1904, scria în Problema armatei ruse, St Petersburg, 1910: dacă Moldova şi Muntenia „ar fi fost anexate la Rusia, populaţia lor nu numai că ar fi rămas străină, ci foarte repede ar fi devenit duşmană a poporului rus şi atunci, în loc de o singură Polonie, am fi două, spre o şi mai mare slăbire a Rusiei. În viitor, faptul că unitatea poporului român se va face pe căi paşnice sau prin război este inevitabil”. S-a făcut prin război, opt ani mai târziu.

L-am lăsat la urmă pe celebrul jurnalist rus N. N. Durnovo, fratele fostului ministru de interne al Rusiei, care scria la 1912, cu prilejul serbărilor de la Chişinău dedicate centenarului anexiunii Basarabiei la Rusia: „… împreună cu profesorul slavist A. A. Maikov, ne-am spus părerea încă din 1877, în plin război ruso-turc. De atunci, călătorind deseori în România, ne-am convins şi mai mult că Basarabia nu e numai mărul discordiei între români şi ruşi, ci reprezintă un adevărat depozit de dinamită care, dacă explodează, va aprinde ca un incendiu sângeros tot Orientul ortodox şi va înmormânta pe veci gloria Rusiei, eliberatoarea creştinilor din Orient”. Trecând peste ideea de eliberare a creştinilor, cuvintele sale se dovedesc profetice chiar şi peste o sută de ani. Mai departe: „Cert, în 1812 Rusia ar fi putut anexa întreaga Moldovă, asta însă ar fi constituit un rapt şi nu o cucerire, deoarece noi n-am fost în război cu Moldova”. Perfect adevărat, dar anexarea Basarabiei nu a fost tot un rapt?
„Oricât de mic ar fi (zice el mai departe), un popor cere să fie respectat, el este mândru de existenţa sa şi nu e dispus să servească de gunoi la ruşi, germani, maghiari sau alte popoare. România are de ce să fie mândră. Mândria cea mai mare a românilor este de a nu fi trădat religia strămoşească, de a nu fi împărţit poporul strămoşesc într-o mulţime de secte, după cum s-a întâmplat în Rusia, de a nu se fi asimilat cu popoarele înconjurătoare: maghiari, ruşi, sârbi, ci de a fi dus poporul lor la 12-13000000 de suflete.
În istoria militară românii nu s-au dezonorat niciodată. Ei i-au bătut vitejeşte pe turci şi în 1877-78, la Plevna, au mers mână în mână cu ruşii; 14000 de moldoveni dintre Prut şi Nistru au căzut pe câmpul de luptă în Manciuria. (atunci, la 18 mai la catedrala din Bucureşti a fost oficiat un serviciu religios pentru cei 14000 soldaţi basarabeni morţi pe câmpurile Manciuriei.)
În 1860, Rusia a salutat unificarea Italiei, a contribuit la unificarea Germaniei şi în felul acesta a recunoscut dreptul de a se uni şi pentru alte popoarelor. Prin urmare, în acest act nu e nimic criminal şi noi socotim că e mai bine să îi avem prieteni decât duşmani, însă arhiepiscopul Chişinăului (e vorba de Serafim), om fără îndoială inteligent, reuşind să-şi apropie unele persoane suspuse şi nerăbdător să ajungă patriarh nu simte dragostea moldovenilor pentru Rusia şi nici nu vrea de la ei această dragoste. În ochii săi moldovenii sunt separatişti şi iată de ce cele mai bune forţe culturale sunt alungate din Basarabia şi limba moldovenească a fost scoasă din biserică. Se seamănă astfel sămânţa răului care îl va ridica pe semănător, recolta însă va fi amară.

Populaţia rusă colonizată în Basarabia, funcţionarii rusificatori nu s-au ocupat nici de situaţia materială, nici de cea morală a maselor. Poporul acesta moldovenesc nu vine în biserici ca să-i salute pe arhiepiscopii despoţi – duşmani ai naţiunii sale – când aceştia sosesc să inspecteze bisericile şi arhiepiscopi de aceştia Basarabia are trei.
De restituirea Basarabiei României nu este încă momentul să vorbim, chestiunea Basarabiei se va pune când va fi definitiv rezolvată chestiunea Orientului Apropiat. Ne vom hotărî noi atunci să atragem România ca un prieten firesc într-o alianţă cu Rusia sau vom face-o să adere la o alianţă cu Austria şi să intre în federaţia balcanică asupra căreia vulturul austriac îşi va desfăşura aripile sale?
Rusia are de dezlegat problema următoare: a susţine în interesul său propriu unirea tuturor românilor, grecilor, sârbilor, bulgarilor, şi a tuturor slavilor din Austrio-Ungaria sau de a lăsa Austria să acapareze toate ţările balcanice, după cum a lăsat ca Bosnia şi Herţegovina – ocupate temporar – să fie în 1907 anexate definitiv la Austria.” Din nou, cuvinte profetice, dar neluate în seamă de conducătorii ruşi, fie că e vorba de ţarişti, comunişti, sau postcomunişti.
Am realizat această succintă trecere în revistă a unor declaraţii ale unor importanţi lideri de opinie ruşi ai momentului, unii dintre ei cu importante funcţii în stat, dar acestea sunt doar o mică parte. Pentru a nu fi învinovăţit de subiectivism, nu l-am pomenit deloc pe Leon Casso, fost ministru al învăţământului în guvernul rus între 1910 şi 1914, autorul reformei învăţământului, deoarece era basarabean cu părinţi români. Am folosit citatele lui Lev Berg care, deşi născut la Tighina în 1876, este considerat şi este fără îndoială rus. Ce grad mai mare de recunoaştere a naţionalităţii sale poate fi decât moneda de argint bătută de „Banca Republicană Transnistreană” în 2001, cu prilejul a 125 de ani de la naştere, în seria oamenilor de vază ai Transnistriei?

Vreau să spun că mult mai multe recunoaşteri din partea ruşilor au fost arătate de făuritorii României Mari, atunci când îşi susţineau cu tărie argumentele referitoare la drepturile româneşti asupra provinciilor noastre istorice în faţa cancelariilor occidentale şi mai târziu, când luptau cu toată energia contra curentelor revizioniste declanşate de inamicii statului român. Rămâne în sarcina istoricilor să continue acest demers, deoarece material există suficient, mai trebuie doar să te preocupe subiectul, mai ales acum, când problema Moldovei se pune cu tot mai mare accent în arena internaţională, iar duşmanii noştri şi-au accentuat propaganda contra curentului prooccidental din Basarabia, în intenţia de a o păstră pe mai departe în orbita rusească, ca şi în cea mai mare parte a ultimilor două sute de ani.

Bibliografie:
Anton Crihan, Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse ruseşti, editura Eminescu, 1995
Ştefan Ciobanu, Unirea Basarbiei, Editura Alfa, Iaşi, 2001
Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru​ – Testament pentru urmaşi, Editura Hyperion, Chişinău, 1991
Vasile Harea, Basarabia pe drumul unirii, editura Eminescu, 1995
Alexandru Boldur, Imperialismul sovietic şi România, Editura Militară, Bucureşti, 2000
Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, ediţia a doua, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992

Autor: Cristian Negrea

Aviz

Noi, subsemnații, cerem Guvernului RM să condiționeze Guvernul Rusiei:
1. retragerea trupelor pacificatoare ca necorespunzătoare misiunii.
2. Expulzarea din RM a ambasadorului Rusiei în RM Valeri Cuzmin, care prin acțiunile sale antinaționale, bazate pe minciună, provoacă ura și invidia față de populația băștinașă în rândurile minorităților naționale ale RM, asfel provocând stări de destabilizare politică și socială în RM.
În legătură cu aceasta, invităm toate organizațiile, societățile, mass media să ia atitudine justă, serioasă față de cazul Pisari și rugăm să ne susțină pe toate căile și mijloacele posibile ca cerința (dorința) noastră să fie auzită și îndeplinită de către actuala guvernare.
Posibil, prin deciziile luate de AIE-2 se va hotărî și soarta ei de mai departe.
Semnează: Iacob Cazacu-Istrati – Președitele FDRM Filiala Canada
Florin Cârlan – Președintele Fundației ”Grigore Vieru”, SUA…
Lia Popovici – președintele asociației românilor basarabeni, Toronto, Canada
Dumitru Ichim – Protopop al Bisericii Ortodoxe Române Ontario, Canada
Dumitru Răchitan – Președintrele Asociației Românilor ”Campul Românesc”din Hamilton
Romulus Ioniță – Profesor, membru fondator a FRP (Forumul Românilor de Pretutindeni
Alexandru Mursa, Alexandru Revencu, Liviu Cănănău, Victor Căpățână

Mai avem a ne bârfi?!…

Doamne, oare mai avem a ne bâtfi și batjocori unii pe alții? Credeți,că aceasta nu e o comandă? Anume pe ministru și anume polițistul avea operator TV la buzunar…Dar poate miniștrii nu sunt oameni s-au nu au dreptul să fie oameni? În multe țări chiar se permite să conduci automobilul cu un foarte mic procent de alcool…În altele, persoane aflându-se la posturi de miniștri, chiar se cunosc și conducători de țari, care s-au lecuit de alcoolism cronic…dar nimeni nu i-a luat în furcă…Iată ce face la noi invidia și ura, lupta pentru funcții, nu pentru a găsi calea și modul de ieșire din mocirla în care ne aflăm…Nu zic, că Boris Focșa e anume persoana care ar trebui să se afle în această înaltă funcție, că sunt alți, personalități de vază, cu renume, academicieni…nu un om puțin cunoscut în lume…Dar…s-a întâmplat, și…?! Doar noi i-am ales?!
Și acum, dacă cuiva nu-i convine Ministru Culturii, hai să-i facem de petrecanie cu metodele vechi comuniste: umilință, critică, batjocoră de tot felul, dezonoare ș.a.
Eu cred, că demisia unui mare funcționar de stat se poate face pe cale legitimă,de exemplu: incompatibilitate de exercițiu…ș.a.
Dar, știți? Mă frământă o întrebare. De ce dl. Ministru al Culturii n-a luat parte la manifestarea din satul său natal Sărătenii vechi cu ocazia prezentării cărții acad.Nicolae Dabija ”Temă pentru acasă”, moment de educație cultural- patriotic al elevilor din patru școli prezente?…
De, fiecare cu greșelile și slăbiciunile sale, dar…mai avem oare a ne bârfi?…
Iacob Cazacu-Istrati
to me
AVETI MARE DREPTATE ! PE DE O PARTE SUNT OAMENI MAI POTRVITI PT FUNCTIA DE MINISTRU AL CULTURII (DL ION UNGUREANU , ETC , ETC ) PE DE ALTA PARTE TREBUIE SA AVEM CURAJUL SA INLOCUIM OAMENII PT “LIPSA DE ACTIVITATE SAU INCOMPETENTA ” SI NU RECURGAND LA VECHILE METODE COMUNISTE : COMPROMITERE , LINSAJ MEDIATIC , ETC . AM SESIZAT SI EU SITUATIA RESPECTIVA DAR NEFIIND BASARABEAN , AM ZIS SA NU MA BAG EU DIRECT IN “BUCATARIA INTERNA ” DIN R. MOLDOVA , DESI PANA LA URMA SUNT LUCRURI CARE NE PRIVESC PE TOTI . VA SALUT SI VA MULTUMESC CA ATI ABORDAT DVS ACEST SUBIECT IN LOCUL NOSTRU AL TUTURORA . CU DEOSEBITA STIMA , DACIAN DUMITRESCU

După ce l-au împușcat …

După ce l-au împușcat pe Vadim, l-au pus cu fața pe asfalt încercând să-l aresteze

Pentru a afla mai multe detalii despre circumstanțele în care a avut loc tragedia în care un tânăr nevinovat a fost împușcat de un pacificator, echipa TIMPUL s-a deplasat la fața locului.

Din cele relatate de prieteni, Vadim Pisari şi Constantin Bologan, doi tineri din satul Pârâta, s-au pornit în dimineaţa lui 1 ianuarie la Vadul lui Vodă cu maşina unui amic, pentru a întâlni un prieten ce trebuia să vină de la Chişinău.
Vadim Pisari avea carnet de doar o săptămână
La volan era Vadim Pisari, care-şi luase permisul de conducere cu o săptămână în urmă. Cei doi tineri, văzând că persoana pe care o așteaptă nu vine, după ce şi-au făcut plinul la benzinăria din oraş, au făcut cale întoarsă spre casă. La trecerea prin postul forțelor pacificatore, după ce nu au oprit la indicatorul STOP, militarii au deshis focul asupra vehiculului.

Din cele patru gloanţe care au nimerit în maşină, cel care i-a fost fatal l-a atins pe Vadim Pisari în coloana vertebrală.
A crezut că “scapă ușor”?
„După ce au tras mai multe gloanțe, militarii l-au scos pe Vadim din maşină şi l-au culcat cu fața pe asfalt, probabil, în tentativa de a-l aresta. Militarul încerca să îi ştergă sângele cu o cârpă şi spunea că nu e nimic grav – este doar o zgârâietură. După ce a văzut că starea lui Vadim este extrem de gravă, pacificatorul, născut la Bender, a chemat salvarea”, ne-au declarat câțiva tineri din sat cărora Constantin Bologan le-a povestit prin ce-a trecut.

Glonţul tras de pacificatorul rus…

Glonţul tras de pacificatorul rus i-a străpuns lui Vadim Pisari măduva spinării.

Glonţul tras de pacificatorul rus i-a străpuns lui Vadim Pisari măduva spinării, atingându-i două vene – una care a duse sângele înapoi spre inimă şi alta care alimentează ficatul cu sânge. Purtătorul de cuvânt al Centrului Naţional de Medicină Urgentă, Petru Craveţ, a declarat pentru Info-Prim Neo că leziunile pe care le-a suferit tânărul sunt incompatibile cu viaţa.

Potrivit medicilor, oamenii mor pe loc când au astfel de răni. Vadim Pisari a rămas în viaţă câteva doar pentru că era tânăr şi în forţă.

Medicii de la Urgenţă au fost înştiinţaţi despre incident la 7.36, de către un trecător. La ora 8.21 tânărul a fost adus la spital şi urcat imediat pe masa de operaţie, însă la o oră de la intervenţie a murit.

Expertul în domeniul drepturilor omului, Ion Manole (Asociația Promo-Lex) a declarat că incidentul de la postul trilateral al forţelor de pacificare nr. 9, unde un pacificator a rănit mortal un localnic, ar trebui să oblige autorităţile constituţionale să ajungă la anumite rezultate, transmite Info-Prim Neo.

„Şevciuk a declarat că va face mai uşoară traversarea acestor posturi ilegale. Evident, există cercuri şi la Tiraspol, şi la Moscova, cărora un astfel de gest nu le-ar conveni”. Dacă forţele pacificatoare au rolul de a preveni un nou conflict sau o nouă confruntare militară între malul stâng şi drept, aşa cum se pretinde, atunci nu înţeleg de ce aceste posturi sunt amplasate în interiorul teritoriului controlat de către autorităţile centrale? În această situaţie nu este clar pe cine şi de cine apără aceste posturi. Pe Pârâta de Chişinău sau pe Chişinău de Pârâta”, a menţionat juristul.

Expertul a mai spus că protestele localnicilor ar putea avea un anumit efect, dar proteste au mai avut loc şi la postul de la Pohrebea şi acestea nu s-au soldat cu nimic. „Oamenii s-au revoltat, dar dacă nu au primit atenţia cuvenită din partea autorităţilor, din partea comunităţii internaţionale, au cedat”, a menţionat Ion Manole.

„Persoana care a împuşcat este vinovată de moartea tânărului. Acum urmează să vedem care este comportamentul autorităţilor, care este procedura, care este situaţia şi statutul acestor pacificatori pentru a vedea care este calea cea mai corectă pentru a apăra drepturile localnicilor. Este un caz care nu se întâmplă în fiecare zi. În 20 de ani nu am avut aşa ceva. Este destul de complicat, dar sunt sigur că există posibilităţi la nivel naţional de a apăra drepturile acestei familii”.

Ion Manole a mai spus că acum este importat să fie analizate acţiunile şefului schimbului de post nr.9. „Eu personal am fost acolo şi am văzut urmele gloanţelor trase în acest automobil. Conform observaţiilor, putem spune foarte clar că persoana a fost împuşcată în spate, când nu prezinta niciun pericol pentru cel care a tras şi nu a atentat în niciun mod la viaţa şi sănătatea celor care stau la aceste posturi. Este evident că nu contează în ce stare era tânărul în care s-a tras. Contează incompetenţa sau reavoinţa ofiţerului rus care a împuşcat în spate un om nevinovat, un om neînarmat”, a spus juristul.

Sursa: Agenția Info Prim

Crima va fi mușamalizată

În R. Moldova, anul 2012 a debutat oribil de emblematic, sub zodia blestemului ei geopolitic: în dimineața zilei de 1 ianuarie un ofițer rus din ”grupul de pacificatori” de pe Nistru l-a împușcat cu sânge rece pe un tânăr din comuna Pârâta, Dubăsari care nu s-a supus somațiilor. Încă nu cunoaștem toate detaliile, dar nimic nu justifică crima comisă de ofițerul Armatei ruse. Cu toate acestea, dosarul poate fi trecut de pe acum la arhiva, deoarece nimeni din actuala ”conducere de vârf” a R. Moldova nu va îndrăzni să sacrifice ”prietenia seculară dintre moldoveni și poporul rus frate” din cauza unui mort. Firește, oficialii de la Chișinău vor exprima, cu multă prudență, ”regrete” și ”îngrijorări”, vor fi formate ”comisii”, ambasadorul Rusiei Kuzmin ne va mai da o lecție de istorie și cazul va fi mușamalizat, iar ofițerul rus nu va fi tras la răspundere. Ar fi din cale afară pentru actuala conducere ”proeuropeană” a R. Moldova un asemenea gest …”antirusesc” – ce, ați uitat de unde vine …lucoarea și gazele? Nu se va întâmpla nimic, așa cum nu a căzut nici un fir de păr din capetele generalilor Papuc și Botnari. Ei și ce dacă tânărul Boboc, în loc să se bucure acum de viață, putrezește în mormânt? Justiția moldoveană nu face crize de sentimentalism, ea este ghidată de rațiuni statale, pragmatice și nonemoționale. Așa cum (după 9 ani!!!) nu s-a aflat cine l-a răpit pe Kubreakov, tot așa nu se va afla și nu va fi pedepsit cei care l-au ucis pe Boboc sau pe tânărul din Pârâta în dimineața zile de 1 ianuarie 2012.
2. Rațiunea de a fi a politicianului moldovean este minciuna

Societatea moldoveană a intrat în noul an 2012 cu aceeași întrebare pe buze cu care a intrat și în 2011: ce se întâmplă cu noi și de ce se întâmplă? Timp de un an nimeni din R. Moldova nu a găsit răspunsul la această chinuitoare întrebare: nici un analist politic, nici un politician, nici un filozof… În ajun de An Nou, regizorul Sergiu Prodan s-a apropiat de miezul chestiunii. Iată ce a spus el la o televiziune: ”Problema cea mai mare a R. Moldova este una de ordin moral. Moldovenii au mari carenţe la capitolul moralitate. Nu poţi construi o societate dacă la bază pui nişte minciuni. Trebuie să scoatem toate minciunile din capul oamenilor”. Sergiu Prodan, ca orice intelectual de creație, este naiv. Trebuie să fii un adevărat ”rătăcit” ca să ceri politicienilor ”să scoată minciunile din capul oamenilor”! Rațiunea de a fi a omului politic fin R. Moldova este de a spune minciuni, de a băga, nu de a scoate minciuni în capul oamenilor! Alte ”principii și valorii” el nu are!
3. Puterea a corupt, societatea civilă a tăcut neputincioasă

Anul 2011 a fost un an al prăbușirii iluziilor și al înstrăinării cetățeanului de stat și de politică. Cu acest ”bagaj emotiv” am ieșit din 2011 și am intrat în 2012, aceasta e starea de spirit a societății moldovene la linia de start 2012: pe de o parte, dezamăgiri, deziluzii, sărăcie, nemulțumiri în tabăra celor mulți, pe de alta – lux, cinism, corupție, politicianism, mercantilism, cosmopolitism ș.a.m.d. în tabăra celor puțini și bogați. Toți recunosc acest fapt, dar nimeni nu poate propune nimic pentru a opri rostogolirea în haos. Clasa politică moldoveană nu are soluții pentru problemele pe care ea însăși le-a creat. Nu numai în zona politicului, dar nici în zona ”societății civile” nu avem voci morale credibile capabile să facă o radiografie curajoasă a societății; personalitățile care ar putea să facă această ”scanare” a societății și să propună soluții fie că s-au retras singure, fie că au fost împinse la periferia spațiului public, fiind bruiate de armata de falși analiști și de argați de presă care au invadat spațiul public, transpirând în numele …Puterii… Puțini au fost ziariștii și analiștii care au avut curajul să rămână în opoziție față de Putere. Din acest punct de vedere în 2011 presa – și cea tradițională, și cea ”electronică” – a fost mai dependentă de factorii politic și economic decât în timpul regimului Voronin. Actuala Putere a corupt mulți oameni din presă, iar cei care au rezistat și au criticat Puterea ( iar astăzi adevărata putere politică în RM e personificată în figura premierului Vladimir Filat) – au fost ”ușurel” trecuți în categoria ”radicalilor”, fiind etichetați drept ”vânduți”. Nimic nou sub soare…
4 Cea mai mare nerealizare a anului 2011…

…Într-un cuvânt, Sistemul i-a înghițit pe mulți foști luptători cu Sistemul; astăzi elitele politice care înainte de 2009 promiteau schimbarea lucrează pentru menținerea și bun funcționarea a fostului Sistem. Puterea a devenit mai mincinoasă și mai agresivă, mai intolerantă față de ”libercugetători” și ”ereticii” care-și permit s-o critice. De regulă, la sfârșit de an se fac cele mai deocheate topuri. Nu mă voi hazarda în acest exercițiu ieftin, ci voi pune o întrebare: care a fost cea mai mare nerealizare a anului 2011? Știu, răspunsul meu nu va plăcea multora, în deosebi celor care se consideră ctitori de state independente și făuritori de istorie: în 2011 elitele intelectuale ale R. Moldova nu au participat cu soluții politice la viața publică a Cetății. Celora cărora concluzia mea li se pare ca fiind prea dură și categorică le adresez o întrebare simplă: enumerați acțiunile publice pe care le-a întreprins elitele intelectuale ale RM pentru a scoate societatea din marasmul în care au înglodat-o politicienii?

În loc de P.S.:
cum va marca R. Moldova 200 de ani de la ocupația rusească din 1812?

Cel mai important eveniment istoric și politic al anului 2012, în R. Moldova ar trebui să fie declarat împlinirea în luna mai a 200 de ani de la anexarea Moldovei din stânga Prutului de către Imperiul rus în urma așa-zisei Păci de la București. Am motive să cred însă că actuala Putere (guvernul Filat, fiindcă deocamdată altă putere nu există!) va încerca să se spele pe mâini și să bage capul în nisip. Încă nu știm cum se va comporta Bucureștiul… Cauza e aceeași – nici azi, după 200 de ani de la ocupație, falnicele elite politice românești de la Chișinău și București nu vor să-i deranjeze pe ruși! Un lucru e cert: modul în care R. Moldova va marca (sau nu va marca) acest tragic jubileu va pune o notă nu numai guvernului Filat, ci și nouă, moldovenilor simpli. Și mă refer la toți moldovenii români, nu numai la cei din stânga, ci și la cei din dreapta Prutului…
Un articol de: Constantin Tănase

Soldaţii ruşi ne împuşcă cetăţenii pe la spate?

De Oxana Greadcenco/ Chişinău/ Moldova.ORG/ – - În dimineaţa zilei de 1 ianuarie, un locuitor al satului Pîrîta, de numai 18 ani, a fost împuşcat de pacificatorii ruşi doar pentru că a dat jos un indicator şi nu a răspuns solicitării soldaţilor de a se opri.

Din păcate, la numai câteva ore de la producerea incidentului, Vadim Pisari, tânărul aflat la volan a decedat. În afară de şofer, în maşina în care s-a tras se afla şi prietenul acestuia, Constantin Bologan, care susţine că a “văzut moartea cu ochii”. Constantin Bologan a declarat pentru Moldova.ORG că se îndrepta cu victima la o benzinărie din Vadul lui Vodă. În drum spre benzinărie, maşina acestora a lovit un indicator aflat în preajma postului forţelor pacificatoare. Soldaţii le-au solicitat tinerilor să se oprească, iar aceştia au refuzat. La întoarcere în satul Pîrîta cei doi au refuzat încă o dată să se oprească, iar soldaţii au tras 4 gloanţe înspre maşină, după ce aceasta a trecut de ei. Constantin Bologan susţine că în maşină au tras 2 soldaţi din diferite părţi.

După părerea juriştilor, forţele pacificatoare nu aveau voie să intervină pentru că ei nu sunt colaboratori ai organelor de drept. “În cazul dat, maximum ce puteau face pacificatorii era o împuşcătură de avertizare pentru a sesiza Postul Vamal Intern aflat în apropiere. Colaboratorii poliţiei se aflau la maxim 300 de metri, era suficient să-i anunţe pe ei prin legăturile existente”, ne-a declarat Pavel Postică, jurist în cadrul Asociaţiei Promo-LEX.

Glorie eternă celor ce s-au jertfit pentru dreptate şi libertate!

Un mare prim-ministru român, ucis pe peronul gării Sinaia! Ioan POPESCU- Ploieşti

Astăzi, 29 decembrie, se împlinesc 78 de ani de la mişeleasca asasinare, pe peronul gării Sinaia, a unui mare om politic liberal, Ion G.Duca (1879-1933). El a deţinut, pe rând, cele mai înalte funcţii în Guvernul liberal: ministru al Educaţiei (1914-1918), ministru al Agriculturii (1919-1920), ministrul Afacerilor Externe (1922-1926), ministrul Afacerilor Interne (1927-1928), iar în 14 noiembrie 1933, Regele Carol al II-lea l-a numit prim-ministru al României, funcţie care a deţinut-o până la uciderea sa de către mişcarea fascistă Garda de Fier, împotriva căreia, la 9 decembrie 1933, primul ministru dispuse-se dizolvarea ei.
Condamnarea la moarte a lui I.G. Duca de către legionari se înscrie într-un context politic complex, în care Regele Carol al II-lea are partea sa de vină.

Ordinul de asasinare l-a dat Corneliu Zelea-Codreanu (autorul moral al crimei, alături de complicele lui, Gh.Cantacuzino-Grănicerul), data stabilită fiind momentul vizitei primului ministru la Palatul Peleş, unde fusese chemat de Rege. Era 29 decembrie 1933. După încheierea vizitei la Palat, I.G.Duca a plecat la gară. Pe peronul întunecat (era ora 22,oo), el a fost aşteptat, de fapt pândit, de trei tineri legionari: N.Constantinescu, Belimace şi Caranica, cel care urma să acţioneze fiind doar Constantinescu ( student la Academia Comercială) care, imediat ce primul ministru a ajuns pe peron, a tras, din apropiere, cinci gloanţe de revolver, direct în ceafă.

De reţinut faptul că Regele fusese informat de şeful Poliţiei, Gabriel Marinescu, despre intenţia legionarilor de a-l ucide pe I.G.Duca, printr-o Notă care deconspira întregul plan. Regele, însă, a dat o dispoziţie, prin care se ordona ca nota deconspirativă să fie ţinută în birou şi să nu fie transmisă mai departe!.

Crima a cutremurat de revoltă şi durere sufletele românilor, ea având un larg ecou în lumea civilizată, consternată de uciderea mişelească a unui mare om de stat, un român care, în calitatea sa de ministru de Externe, a susţinut Mica Înţelegere dintre România, Iugoslavia şi Cehoslovacia, în scopul împiedicării revizionismului Ungariei – care cerea retrocedarea Transilvaniei, dar şi de a împiedica Dinastia Habsburgică de a se întoarce la putere în Europa Centrală.

Pentru a-i cinsti memoria, Primăria Sinaia, împreună cu PNL Prahova, au organizat, pe peronul gării Sinaia, o manifestare de comemorare a 78 de ani de la asasinarea marelui bărbat de stat, I.G. Duca.

La locul faptei au fost prezenţi reprezentanţi ai Primăriei Sinaia, membri marcanţi ai PNL Prahova, numeroşi sinăieni şi turişti aflaţi în gară, care au urmărit atenţi alocuţiunile rostite, referitoare la una dintre cele mai negre pagini din istoria neamului românesc